Strict soferitelor!!! Cele mai ciudate, dar amuzante semne de circulatie. De Raluca Ceaunica în Monden 1 iun 2011. Exista reguli de circulatie distincte pentru fiecare tara in parte, iar unul dintre cele mai bune exemple ar putea fi Anglia si Australia. Dar nu ii luam peste picior pentru faptul ca circula pe partea gresita a drumului. Al treilea în clasamentul celor mai frecvente simptome ale sarcinii sunt modificările care apar la nivelul sânilor. Aceste modificări sunt, de regulă, indicate de umflarea sau sensibilitatea sânilor. Modificările sânilor pot să apară devreme, chiar și la una sau două săptămâni de la concepție. Simptome ciudate Deseori, gravidutele cu gemeni vor incepe sa experimenteze simptome care apar in mod obisnuit mult mai tarziu in sarcina. Acestea pot fi durerile articulare intense, pofta de mancare iesita din comun, acumularea brusca de kilograme si alte disconforturi atipice. Miscarile timpurii ale fatului Semnele sarcinii: greturile. Greturile se regasesc si ele printre semnele sarcinii. Cel mai adesea greturile sau chiar varsaturile se manifesta dimineata. Nu este insa exclus sa le experimentezi in orice moment al zilei sau chiar noaptea. Medicii spun ca simptomele greturilor matinale incep de obicei cand esti deja gravida in 4-6 saptamani. Ai auzit despre clasicele simptome de sarcină: grețurile de dimineață, vărsăturile și picioarele umflate. Dar schimbările prin care trece corpul tău sunt mult mai numeroase și te pot lua prin suprindere. Iată care sunt cele mai ciudate simptome de sarcină. Îți crește un nou organ .

cele mai ciudate semne de sarcina